Sorin Pantiș, despre decizia din dosarul ICA: Este un asasinat politic și economic

Sorin Pantiș, despre decizia din dosarul ICA: Este un asasinat politic și economic
Publicat: 09/08/2014, 08:45
Actualizat: 20/03/2019, 15:44

Declarațiile au fost făcute la Antena 3, la scurt timp după pronunțarea sentințelor.

„Sunt pur și simplu blocat. Este ceva ce nu mi-am putut închipui că în societatea românească se poate întâmpla”, a spus Pantiș.

„Există și un tribunal european care ne va da dreptate și adevărul va ieși la iveală. Nu este altceva decât o dorință oarbă de a distruge Antena 3 și pe Dan Voiculescu. Eu nu mă consider altceva decât un om cinstit, condamnat pe nedrept (…) Adevărul nu trebuie aflat, este unul singur. Toți cei condamnați au fost condamnați pe nedrept”, a mai spus fostul ministru.

Magistrații de la CAB au majorat astfel pedeapsa de șase ani de închisoare dată de Tribunalul București în cazul lui Pantiș, în septembrie 2013, la fondul procesului.

Sorin Pantiș a fost acuzat de complicitate la stabilirea unei valori diminuate a institutului față de cea reală și fals în înscrisuri.

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA de către Curtea de Apel București, pentru spălare de bani și un prejudiciu de 60 milioane de euro. În același timp, directorul ICA Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Alte zece persoane au primit pedepse cu executare sau cu suspendare, cuprinse între trei și șapte ani de închisoare. Instanța a decis și confiscarea proprietăților puse sub sechestru și aflate pe numele lui Dan Voiculescu și a celorlalți inculpați. A fost instituit sechestru și pe sediul Antenei 3.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Spaghete cu ciuperci şi leurdă. Rețetă simplă, sănătoasă și rapidă
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
×